News: Activitatea Ministerului Justitiei

Comunicat de presă referitor la prima evaluare externă privind implementarea SNA 2012-2015

 

În perioada 13-15 aprilie 2016, a avut loc prima misiune de evaluare independentă a implementării Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2012-2015 în România.

Selecția experților care au participat la această evaluare s-a realizat cu sprijinul Rețelei Anticorupție pentru Europa de Sud-Est și Asia Centrală a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economica (OCDE). Astfel, evaluarea este realizată de către Mari-Liis Sööt, Estonia și Valts Kalnins, Letonia, cu sprijinul Olgăi Savran, OCDE.

Scopul evaluării externe este acela de a sprijini Ministerul Justiției să analizeze impactul SNA 2012-2015, să identifice cele mai bune practici, lacunele, dificultățile identificate de-a lungul celor 4 ani de implementare.

Evaluarea externă va examina obiectivele SNA 2012-2015, impactul acesteia, eficiența și eficacitatea măsurilor de implementare și sustenabilitatea rezultatelor sale.

Ministerul Justiției a organizat întâlniri între experți și reprezentanții instituțiilor publice implicate în implementarea SNA, ai mediului de afaceri și ai societății civile.

Concluziile evaluării SNA vor sta la baza noului document strategic pentru perioada 2016-2020. Acesta urmează să fie supus dezbaterii publice la jumătatea lunii mai 2016, urmând ca ulterior să fie supus adoptării de către Guvernul României.

Comunicat de presă la finalul misiunii de evaluare pe care o delegație a Comisiei Europene a efectuat-o în România în cadrul MCV

 

 

În perioada 13-15 aprilie, o delegație a Comisiei Europene a efectuat o misiune de evaluare în România, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Pe parcursul celor 3 zile, experți din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Direcției Generale Justiție și Direcției Generale Afaceri interne s-au întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor din cadrul sistemului judiciar românesc, ai Parlamentului, ai Curții Constituționale și ai Agenției Naționale de Integritate.

În cadrul întâlnirilor, ce au avut loc la Ministerul Justiției, au fost abordate teme de actualitate pentru buna funcționare a sistemului judiciar, între care: evoluțiile din ultimele luni în domeniul justiției, derularea procedurilor de numire pentru funcțiile de conducere din cadrul parchetelor, agenda legislativă – dezbaterile parlamentare cu privire la amendamentele privind codurile penale, precum și inițiativele pentru punerea în acord a legislației penale și procesual penale cu deciziile Curții Constituționale. Discuțiile au vizat, de asemenea, Planul de Acțiune pentru dezvoltarea sistemului judiciar, aprobat de Guvern în data de 13 aprilie 2016.

In ceea ce privește lupta împotriva corupției, în cadrul întâlnirilor la Ministerul Justiției s-a discutat despre noua Strategie Națională Anticorupție, ce va fi finalizată în primul semestru al anului 2016, precum și modul în care aceasta se corelează cu politicile guvernamentale privind reforma funcției publice, transparența instituțională, buna guvernare și achizițiile publice. De asemenea, s-a discutat despre calendarul și măsurile avute în vedere de Guvern pentru operaționalizarea Agenției Naționale pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate.

Prezenta misiune se înscrie în cadrul exercițiului anual de dialog cu Comisia Europeană fixat de Mecanismul de Cooperare și Verificare.

 

 

Comunicat de presă la finalul vizitei directorului AGRASC

 

În perioada 12-15 aprilie 2016, a avut loc cea de-a doua vizită oficială la București a directorului general al Agenției pentru Gestionarea și Recuperarea Bunurilor Sechestrate și Confiscate din Franța (AGRASC), Charles Duchaine.

Vizita a fost organizată cu sprijinul Ambasadei Franței la București și cu implicarea magistratului francez delegat la București, doamna Mona Popescu.

Această vizită se înscrie în seria întâlnirilor bilaterale cu directorul AGRASC pe care Ministerul Justiției le-a avut în ultimii ani pentru a realiza un schimb de experiență în domeniul recuperării creanțelor provenite din infracțiuni. Ministrul Justiției, a efectuat o vizită la sediul AGRASC din Paris în data de 17 martie 2016, cu ocazia Conferinței Ministeriale a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Programul vizitei de la București a inclus o întrevedere cu ministrul justiției, Raluca Alexandra Prună, secretarul de stat Adrian Baboi-Stroe și directorul Oficiului Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor provenite din Infracțiuni din cadrul Ministerului Justiției, Cornel Călinescu. De asemenea, directorul general AGRASC a avut întrevederi și cu reprezentanți ai ANAF, precum și cu procurori din cadrul DIICOT și DNA. Printre altele, la întâlniri s-a discutat despre evoluția cooperării bilaterale în privința transmiterii și executării ordinelor de sechestru și confiscare.

Informații generale

Franța este un partener de încredere al României și una din țările care au servit drept model de bune practici pentru înființarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

ANABI a fost înființată la sfârșitul anului 2015 prin Legea nr. 318/2015 și urmează a fi operaționalizată în luna iunie 2016. În prezent Ministerul Justiției lucrează la elaborarea legislației secundare și a finalizat proiectul de Regulament de Organizare și Funcționare al ANABI, urmând ca acesta să fie supus adoptării Guvernului României.

Încă de la înființarea AGRASC, în 2011,  au fost obținute rezultate vizibile, susținute și de cifre: din cele peste 45.000 de dosare soluționate  au rezultat peste 87.000 de bunuri confiscate care au generat un profit de peste 100 de milioane de euro. Scopul unei asemenea agenții nu este atât profitul statului, cât, mai degrabă, împiedicarea infractorilor de a se bucura de venituri ilicite.

 

 


Discover more from Justice News247

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading