7 iunie 2017
COMUNICAT DE PRESĂ referitor la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la manifestările de exprimare a nemulţumirilor organizate de judecătorii din cadrul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti
Analizând situaţia creată la nivelul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, atât prin raportare la poziţia public exprimată de către judecătorii instanţei, cât şi în urma discuţiilor purtate cu preşedintele acestei instanţe, domnul judecător Marius Tudose, Consiliul Superior al Magistraturii constată că este necesară o mai bună comunicare între acest for şi magistraţii din întreaga ţară.
Consiliul Superior al Magistraturii reafirmă că este reprezentantul tuturor judecătorilor şi procurorilor care formează corpul de magistraţi din România, iar la adoptarea hotărârilor în cadrul secţiilor sau a plenului, sunt atent verificate şi analizate situaţiile tuturor magistraţilor, indiferent de gradul profesional sau de instanţa ori parchetul la care îşi desfăşoară activitatea.
În cazul concret – al analizei proiectului privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu referire strictă la corpul magistraţilor – Consiliul Superior al Magistraturii, în acord cu solicitările formulate, a transmis amendamente atât Senatului cât şi, ulterior, Camerei Deputaţilor, acestui din urmă for decizional fiindu-i comunicată inclusiv o variantă a grilei de salarizare, astfel cum a fost agreată de magistraţii de la judecătorii şi de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Consiliul Superior al Magistraturii rămâne preocupat de întărirea statutului magistratului, astfel încât independenţa acestuia să fie asigurată inclusiv din perspectivă financiară.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media
Discover more from Justice News247
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

