ANUNŢ privind selectarea a unui expert român în vederea participării la un seminar ce va fi organizat în cadrul proiectului privind mecanismele juridice de protecţie a minorului în cauzele transfrontaliere

 

                                           Norwegian Financial Mechanism 2009-2014

                               Programul RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare”

 

          Proiect „Mecanisme juridice de protecţie a minorului în cauzele transfrontaliere/Judicial mechanisms for             protecting the minors in cross-border cases

 

                                                                           ANUNŢ

privind selectarea a unui expert român în vederea participării la un seminar ce va fi organizat în cadrul proiectului privind mecanismele juridice de protecţie a minorului în cauzele transfrontaliere

In cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009- 2014, se finanţează programul RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare”, pentru care Ministerul Justiţiei, în calitate de Operator de Program gestionează un fond pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale din care sunt finanţate acţiuni comune pentru consolidarea relaţiilor între instituţiile sistemului judiciar din România şi Administraţia Naţională a Instanţelor din Norvegia şi Consiliul Europei, în calitate de parteneri de program.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de promotor de proiect, implementează, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Instanţelor din Norvegia, în cadrul programului RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare” proiectul cu tema Mecanisme juridice de protecţie a minorului în cauzele transfrontaliere, având ca obiectiv general îmbunătăţirea cunoştinţelor magistraţilor români şi norvegieni cu privire la instrumentele de cooperare existente pentru statele membre şi non-membre ale Uniunii Europene, cu accent pe recunoaşterea judecătorilor în cauzele privind responsabilitatea parentală (încredinţarea minorului, dreptul la vizită, măsuri pentru protejarea copiilor care se află în situaţii dificile), precum şi schimbul de bune practici cu privire la principiile ce guvernează sistemele de protecţie a copiilor atât din Norvegia, cât şi din România şi consecinţele în recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor judecătoreşti străine în domeniul responsabilităţii parentale.

În cadrul acestui proiect, se vor derula următoarele activităţi:

  • organizarea unui workshop de 1 zi, în cadrul căruia participanţii vor urmări prezentarea şi analizarea cazurilor practice din jurisprudenţa fiecărui stat, relevante pentru specificul acestora în identificarea condiţiilor care sunt obligatorii pentru ca o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanţă străină, care se referă la minori, să fie recunoscută şi pusă în aplicare pe teritoriul unui alt stat. Perioada preconizată pentru organizare este luna septembrie 2015.

  • organizarea unei conferinţe în domeniul cooperării în cauzele transfrontaliere cu minori; conferinţa va fi organizată la Bucureşti şi se va bucura de participarea specialiştilor în domeniu, care vor realiza o analiză comparativă a conceptelor de bază aplicabile, prin susţinerea de prezentări distincte a regulamentelor aplicabile în domeniul recunoaşterii şi punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti între România şi alte state membre ale Uniunii Europene, pe de o parte, sau între România şi state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, pe de altă parte. Perioada preconizată pentru organizare este luna mai 2016.

  • redactarea unei broşuri şi a unui ghid de bune practici în domeniul cooperării în cauzele transfrontaliere cu minori; ghidul de bune practici şi broşura vor reprezenta instrumente utile pentru judecătorii şi procurorii care sunt implicaţi în soluţionarea cazurilor transfrontaliere cu minori. Perioada estimativă de elaborare a materialelor este noiembrie 2015-martie 2016.

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să selecteze un expert român în vederea participării la activităţile ce vor fi organizate în cadrul proiectului, alături de un expert străin ce urmează a fi desemnat de Administraţia Naţională a Instanţelor din Norvegia.

Limba de lucru a seminariilor este limba română, fiind asigurată traducerea din/în limba engleză.

Expertul român selectat va beneficia de un onorariu de maximum 300 euro/zi de seminar, pentru un număr de maxim 10 zile de activitate, iar toate beneficiile de natură financiară vor fi asigurate în baza contractului ce va fi încheiat între expert şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Conform prevederilor contractuale, expertul selectat va avea următoarele obligaţii principale:

  • să elaboreze materialele (inclusiv materiale PowerPoint) ce vor face obiectul prezentărilor susţinute de experţi în cadrul sesiunii de formare profesională;

  • să participe la sesiunea de formare pe toată durata de desfăşurare a acesteia, precum şi să susţină prezentări teoretice şi practice, conform agendei ce va fi elaborată în colaborare cu expertul străin;

-să transmită responsabilului de activitate din cadrul CSM, prin e-mail, documentaţia suport elaborată pentru activitatea la care participă (materialele de formare- tematica, prezentări power-point, chestionare feed back, etc), cu observarea cerinţelor de vizibilitate ale proiectului, cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării activităţii;

-să elaboreze un raport de seminar, în termen de 14 zile calendaristice de la data desfăşurării seminarului, în care va descrie temele prezentate, răspunsurile participanţilor şi eventualele dezbateri care au avut loc în legătură cu cele prezentate, precum şi eventualele soluţii propuse;

  • să modereze discuţiile ce vor avea loc în cadrul sesiunii de formare profesională, precum şi să faciliteze discuţiile cu participanţii la aceste evenimente;

  • să prezinte, în cadrul conferinţei, rezultatele proiectului;

  • să participe la elaborarea unei broşuri şi a unui ghid de bune practici în domeniul cooperării în cauzele transfrontaliere cu minori;

Expertul îşi va asuma pe deplin responsabilitatea pentru îndeplinirea activităţilor descrise în termenul şi la standardele profesionale solicitate, în caz contrar CSM rezervându-şi dreptul de a rezilia convenţia pe care o va încheia sau de a aplica penalităţi echivalente cu prejudiciul produs prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate.

Experţii vor îndeplini următoarele cerinţe:

  • Absolvent de studii universitare în ştiinţe juridice, finalizate cu diplomă de licenţă;
  • Experienţă profesională în domeniu de minimum 5 ani (pentru fiecare an de experienţă în plus, experţii vor primi 0.20 puncte, până la maximum 1 punct);
  • Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat.

Neîndeplinirea cerinţelor minime atrage descalificarea ofertelor primite în termenul de depunere.

Aplicaţiile depuse vor include o scrisoare de intenţie, care va cuprinde informaţii detaliate cu privire la motivele pentru care experţii se consideră calificaţi pentru sarcinile care trebuie îndeplinite, explicaţii cu privire la raţiunile pentru care aceştia sunt interesaţi de realizarea sarcinilor, precum şi descrierea pe scurt a celor mai relevante abilităţi sau experienţe ale candidaţilor. De asemenea, va fi prezentată şi viziunea experţilor cu privire la conţinutul şi structura suportului de curs care va fi elaborat. In cuprinsul scrisorii de intenţie, fiecare expert va specifica cuantumul onorariului pe care îl solicită pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin.

Punctajul primit de fiecare candidat va fi divizat, pe de o parte, în funcţie de criteriile de ordin tehnic, şi, pe de altă parte, în funcţie de criteriile de ordin financiar, fiecare având o pondere de 70%, respectiv 30%.

Plata experţilor. În vederea efectuării plăţii, se va ţine cont de reglementările legislaţiei naţionale aplicabile în materie fiscală, astfel încât experţii selectaţi vor pune la dispoziţia Consiliului Superior al Magistraturii orice alt document necesar în acest scop.

Plata onorariului se va face ţinându-se cont de prestarea efectivă a serviciilor contractate de expert, în baza următoarelor documente: document de plată; fişă de pontaj; raport de analiză, tematică, agendă, suport de curs, chestionare de feed-back. Plata renumeraţiei cuvenite se va face numai după derularea sesiunii de formare profesională, pe baza documentelor justificative şi a fişei de pontaj.

 

Dreptul de proprietate asupra rezultatelor/livrabilelor obţinute, inclusiv dreptul de proprietate intelectuală asupra acestora, aparţine Consiliului Superior al Magistraturii.

 

Persoanele interesate sunt rugate să transmită, în format electronic, până la data de 19 mai 2015, ora 16.00, următoarele documente:

  • scrisoare de intenţie;
  • Curriculum Vitae (semnat pe fiecare pagină- în format PDF);
  • copii ale diplomelor universitare (sau echivalent);
  • propunere financiară privind onorariul solicitat/zi lucrătoare;
  • documente care dovedesc cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat şi, în cazul în care nu deţin astfel de documente, o declaraţie pe propria răspundere care atestă acest fapt;
  • proiect de plan de seminar în domeniul sus menţionat,

în atenţia doamnei Călina GHIŢULESCU, consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe, email: calina.ghitulescu@csm1909.ro, telefon 021.319.81.89, fax: 021.311.69.44.

 

 

 

Cătălin Andrei POPESCU

Director

Direcţia Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe

Sursa : CSM

By

Robert Williams

Editor in Chief News24.7WorldPress


Discover more from Justice News247

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading