Mesajul doamnei judecător Lia Savonea, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, cu ocazia Zilei Justiţiei – 7 iulie 2019

7 iulie 2019

Mesajul doamnei judecător Lia Savonea, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, cu ocazia Zilei Justiţiei – 7 iulie 2019

 

Începând cu anul 1994, sărbătorim în prima duminică a lunii iulie „Ziua Justiţiei”, simbol al unităţii profesioniştilor dreptului, având ca fundament încrederea societăţii în actul de justiţie şi, totodată, un bun moment de cugetare şi reflecţie asupra justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului.

O zi ce reprezintă un moment de sărbătoare dedicat justiţiei şi tuturor celor care, prin contribuţia lor profesională, o slujesc şi o înfăptuiesc, prilej pentru întreaga societate şi toţi profesioniştii dreptului de a conştientiza simbolic scopul fundamental al acesteia, şi anume acela de a contribui la echilibrul social prin respectarea întotdeauna a supremaţiei legii.

Independenţa justiţiei conferită la nivel constituţional atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi obligaţia morală a unităţii corpului profesional al magistraţilor în vederea garantării acestei valori fundamentale, pentru protejarea tuturor cetăţenilor în faţa oricărei forme de arbitrariu.

Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământari şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii, ca factor stabil şi stâlp al unităţii şi credibilităţii justiţiei.

Doresc pe această cale să felicit toţi magistraţii care şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea cu onoare şi conştiinţă, având ca motivaţie a conduitei profesionale deplina respectare a legii, a justiţiabililor şi a valorilor fundamentale ale societăţii democratice.

Îmi exprim, de asemenea, respectul şi aprecierea pentru contribuţia adusă în scopul îndeplinirii actului de justiţie de către toţi profesioniştii dreptului, având ferma convingere că numai împreună vom reuşi să menţinem o justiţie independentă, întemeiată pe încredere şi respect, valori indispensabile în perioade marcate de tensiuni.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant constituţional al independenţei justiţiei, trebuie să acţioneze întotdeauna determinat şi hotărât pentru menţinerea cadrului necesar unei justiţii obiective, independente şi puternice.

Vă urez succes în continuare în activitatea desfăşurată!

Judecător Lia Savonea

Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii

Leave a Reply

%d bloggers like this: