Romania: Participare PÎCCJ – conferință organizată de Camera Deputaților

Nr. 997/VIII-3/2017                                                                                                               29 iunie 2017

                                                                  COMUNICAT

 Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de astăzi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a organizat Conferinţa „Soluţii legislative pentru implementarea deciziei pilot a Comisiei Europene a Drepturilor Omului privind condiţiile de detenţie în penitenciare”.

Ministerul Public a fost reprezentat la lucrările conferinţei de doamna Georgina Bodoroncea, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, din partea Asociației Procurorilor din România a fost prezent preşedintele asociaţiei, domnul procuror Bogdan Gabor.

Scopul conferinţei l-a constituit supunerea dezbaterii de către participanţi a unor soluţii legislative ce ar putea fi implementate de România în vederea aducerii la îndeplinire a deciziei pilot pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României, în vederea soluţionării problemei supraaglomerării din penitenciare precum şi a celor privind condiţiile precare de detenţie a persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

Prin raportare la dispozițiile art. 131 alin. 1 din Constituţia României, care prevăd că, „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apară ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, instituția noastră a reiterat necesitatea iniţierii unor măsuri legislative coerente care să contribuie la implementarea deciziei şi a recomandărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a respectării drepturilor deţinuţilor.

În acest context, Ministerul Public îşi manifestă și în continuare disponibilitatea de a participa la orice dezbatere pe marginea pachetului legislativ ce va fi iniţiat.


Discover more from Justice News247

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading