28.04.2017
Drept la replică al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător Mariana Ghena, la afirmaţiile domnului George Becali făcute în cadrul emisiunii ”Ediţie de seară”, difuzată de postul de televiziune România TV în seara zilei de 27 aprilie 2017
Având în vedere afirmaţiile domnului George Becali, exprimate public în cadrul emisiunii „Ediţie de seară”, moderată de domnul Victor Ciutacu şi difuzată de postul de televiziune România TV în seara zilei de 27 aprilie 2017, privind activitatea mea profesională, ca membru al completului care a judecat în fond dosarul penal nr 1912/33/2008, în care acesta a avut calitatea de inculpat, pentru o corectă informare a opiniei publice, consider că se impun următoarele precizări:
Am făcut parte din completul ÎCCJ – Secţia penală care a soluţionat Dosarul penal nr.1912/33/2008 privind pe inculpatul Becali George şi alţii.
Prin Sentinţa penală nr. 588 din 17 aprilie 2012, pronunţată de ÎCCJ Secţia Penală, instanţa de fond a dispus, cu majoritate, achitarea inculpatului. În conţinutul sentinţei menţionate este distinct şi explicit consemnată opinia separată de condamnare a inculpatului, formulată şi motivată de subsemnata, judecător Mariana Ghena.
Soluţia definitivă de condamnare a inculpatului Becali George a fost pronunţată de instanţa de control judiciar.
În faţa acestor evidenţe, declaraţiile publice ale domnului Becali George cu privire la presupusa afectare a independenţei mele, ca judecător, în soluţionarea cauzei ce a condus la executarea unei pedepse, sunt în mod categoric neadevărate şi lipsite de orice fundament factual. De altfel, aceste ultime declaraţii se dovedesc a fi în contradicţie cu alte afirmaţii anterioare ale domnului Becali George, acesta dovedind inconsecvenţă, cel puţin la nivel public, în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor personale legate de modul în care a fost exprimată opinia separată în cauza penală menţionată.
Resping cu fermitate aceste afirmaţii tendenţioase, pe care le apreciez deosebit de grave raportat la profesia şi funcţia de reprezentare pe care o deţin şi îmi rezerv dreptul de a acţiona în judecată persoanele presupus responsabile de prejudiciul de imagine adus prin dezbaterea în cadrul emisiunii menţionate a declaraţiilor domnului Becali, din perspectiva obligaţiei moderatorului de a solicita ferm invitaţilor să probeze acuzaţiile aduse.
Judecător Mariana Ghena
Discover more from Justice News247
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

