În şedinţa de azi, 28 februarie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea doamnei judecător Rotaru Radu Cristina, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în funcţia de director al Institutului Naţional al Magistraturii.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii, directorul INM şi directorii adjuncţi ai acestuia sunt numiţi pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, de Consiliul Superior al Magistraturii, din rândul personalului de instruire de specialitate juridică al Institutului, al judecătorilor şi procurorilor sau al cadrelor didactice din învăţământul superior juridic, acreditat conform legii.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotârât delegarea doamnei judecător Ana Cristina Lăbuş în funcţia de director ajunct al Institutului Naţional al Magistraturii, responsabil cu formarea continuă.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media
Discover more from Justice News247
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

