Comunicat de presă privind suspendarea din funcţie a domnului Neagu Dorin, judecător în cadrul Tribunalului Suceava

În şedinţa din data de 3 iunie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea formulată de Inspecţia Judiciară şi în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. 1 teza a II –a din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a dispus suspendarea din funcţie a domnului Neagu Dorin, judecător în cadrul Tribunalului Suceava, până la finalizarea procedurii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. 2488/IJ/1504/DIJ/2015.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii “Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare,… dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei

”Biroul de Informare  Publică şi Relaţii cu Mass Media


Discover more from Justice News247

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from Justice News247

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading