Vinovatia Statului Roman in problema adoptiei. Ce nu se spune despre cazul “Sorina”

Oricine a urmarit filmul de la perchezitia domiciliara care a avut loc la familia Saramat, cand procuroarea de la Parchetul Curtii de Apel Craiova s-a implicat orbeste in smulgerea Sorinei din casa asistentei maternale care se ocupase de cresterea si ingrijirea Sorinei timp de sapte ani, a fost oripilat. Sigur ca procuroarea va raspunde pentru aceasta atitudine prin care a sarit peste legalitatea unei astfel de proceduri si sper ca va fi un exemplu pentru alti procurori, pentru ca ei sa judece de sapte ori atunci cand, in timpul unei operatiuni prezumata a fi procedural legala, uita de limitele rolului pe care il au intr-o astfel de operatiune. Mai ales atunci cand este vorba de copii, si nu de bunuri sau ridicari de documente. Sigur ca oamenii, cuprinsi de acest resentiment firesc fata de manifestarile acestei procuroare, si-au cristalizat opinia fix pe acest moment si se invart doar in jurul lui, dar cazul Sorinei este mai complicat decat pare la prima vedere si crudul adevar se ascunde sub acest val al consternarii, dand nastere la proteste, isterie generala, acuzatii si, ce e mai grav, incitare la nerespectarea unei hotarari judecatoresti.

Despre ce s-a intamplat la Baia de Arama s-a tot dezbatut, cu documente, cu comunicate, cu declaratii facute si de asistenta maternala (care nu mai e asistenta maternala azi pentru ca i-a fost ridicat atestatul de catre DJAPSC), dar si de parintii adoptivi ai Sorinei. Concluzia a fost unanima. Procuroarea e vinovata. Verdictul, insa, va fi stabilit cu adevarat dupa ce Inspectia Judiciara isi va face propriul control, dupa ce colegi procurori ai doamnei de la Craiova vor finaliza cercetarea penala si instanta va decide in cele din urma, caci acesta e mersul democratic intr-un stat de drept. Ok, dar ma intreb eu: STATUL NU E VINOVAT? Cum si de ce s-a ajuns la aceasta situatie? Eu cred ca Statul Roman are o mare vinovatie care a dus la evenimentele de azi legate de viitorul acestei fetite. Si nu numai al ei.

Dincolo de orice, aici e vorba de viata, sanatatea, educatia si viitorul unui copil.

Sorina, fetita aceasta abandonata de parintii naturali la o varsta mult prea frageda pentru a constientiza ce i se intampla, are dreptul la fericire. Si daca fericirea nu i-a fost data de parintii care au conceput-o, are dreptul la fericire intr-o familie care si-a dorit-o si chiar s-a zbatut foarte mult, prin proces, sa o adopte. Asta cred eu.

Dincolo de situatia actuala si privind cu mult in urma la tot ce s-a intamplat, Statul roman are o vina foarte mare. Statul roman nu a fost capabil nici acum, la 30 de ani de la trecerea la democratie, sa aiba o legislatie simplificata, prin care copiii abandonati sa poata fi adoptati cand mai repede, sa ajunga intr-un mediu familial unde sa li se ofere de mici dragostea si conditiile necesare unei bune dezvoltari fizice si psihice. Iata de ce si FACIAS, recent, a lansat campania “Si ei sunt copiii Romaniei”. Din datele culese de FACIAS am retinut ca, in acest moment, 5313 copii se afla in centre de plasament, 3.660 de copii aflati in grija asistentilor maternali profesionisti (cum era si cazul Sorinei) si 1879 de copii sut ramasi in plasament la rude de pana la gradul IV sau la alte familii. Multi, nu? Asadar, la aceasta ora, mare parte din cei 3660 de copii sunt sau pot ajunge in situatia Sorinei. Cati ani au copiii acestia ? E foarte important. Si va arat si de ce este atat de important, ducandu-ma inapoi, la cazul Sorinei. Cand un copil ajunge in asistenta materala de la varsta de un an, copilul acela se ataseaza de tot ce reprezinta casa si familia asistentului maternal. Creste acolo, invata sa mearga acolo, viata lui de zi cu zi e acolo si oricare ar fi conditiile oferite de asistentul maternal, el le accepta la modul cel mai firesc, pentru ca el nu cunoaste altceva decat orizontul pe care il percepe, fara a avea putinta comparatiei sau constientizarii unui alt mod de viata. Pentru Sorina sau pentru orice alt copil cu situatie identica atasamentul se produce, intotdeauna, fata de cel pe care deschide ochii in fiecare dimineata. Tocmai de aceea, adoptiile ar trebui realizate intr-un timp cat mai scurt, pentru ca aceste suflete fragile sa poata sa se acomodeze si sa se ataseze de familia care il doreste cu adevarat si care il adopta, inca de la varsta foarte frageda. Crescand, copilul merge la gradinita, apoi la scoala. Isi face camarazi de joaca, leaga prietenii, se ataseaza de scoala si de colegi. E greu, foarte greu sa o faci sa inteleaga ca viitorul ei se poate schimba in mai bine odata ce ar deveni parte dintr-o familie adoptiva.

Sorina putea avea familie adoptiva inca de acum trei ani, dar atata au durat procedurile, procesul si toata tevatura asta care, iata, s-a finalizat in halul in care a urmarit la televiziuni toata Romania. Daca legislatia era bine pusa la punct, simplificata, Sorina ar fi fost adoptata, poate, la 2 ani, nu la 8 ani, si cazul de la Baia de Arama nu ar mai fi existat. Cat despre manipularea unui copil, stim foarte bine ca oameni mari cad prada unor astfel de tehnici, daramite un minor care nu poate discerne intre adevar si minciuna, intre bine si rau de unul singur.

Asadar, dragilor, lucrurile nu sunt deloc simple, complexitatea cazului fiind data chiar de intregul tablou al acestui subiect, iar baza derularii filmului adoptiei este, de fapt, consecinta unei vinovatii a Statului care, prin legi si proceduri nu face decat sa ingreuneze excesiv de mult efectele pozitive ale unei adoptii.

Citeste  mai mult  pe  https://www.luju.ro/opinii/editorial/vinovatia-statului-roman-in-problema-adoptiei-ce-nu-se-spune-despre-cazul-sorina